I wanna make a memory.

By the power of truth, I, while living, I have conquered the Universe.

Da! Ma simt de parca am cucerit Universul. Totul este numai al meu si nimic nu mi-l poate lua. Tot! Apa pura, padurea incarcata de mister, aerul plin de neinteles, focul viclean, pamantul grandios, cerul cristalin, norii jucausi, pasarile zburdalnice si delfinii neastamparati, albinele zgomotoase si fluturii multicolori, florile splendide, copacii falnici, ursuletii si veveritele nebunatice, luna misterioasa si soarele stralucitor... toate sunt ale mele! Si credeti-ma, nu mi le poate lua nimeni. Nu ma poate supara nimic, nu ma poate enerva nimeni. Unii ar spune ca sunt chiar nesimtita, dar sa nu exageram... Sunt mult prea fericita ca sa ma deranjeze ceva. Am zis!

I feel alive when I'm walkin' on this street.

Daaa... exact ca in reclamele acelea la sampon cand dupa iese tipa pe strada si merge intr-un anume stil si toata lumea sa uita la ea si o admira. [Ce exemplu idiot.] Asa ma simt si eu.

Paranteza: iar nu mai am inspiratie. scuze. inca invat. de fapt...reinvat!

You make me feel something like summertime.

Cand imi zici "buna!" un mic zambet se iveste in colt. Apoi cand ma intrebi ce fac apare si in cealalta parte. Cam 5 ore de vorbit il fac sa devina reclama la pasta de dinti, iar ochii... ochii vorbesc. Vocea se pierde si apare glasul ochilor, care parca spune mai mult, mult mai mult decat vocea. Nu spune doar vorbe, spune sentimente. Spune fericire, afectiune, nebunie, euforie, entuziasm si lista poate continua. Ador cand apare glasul, dar momentan imi pare rau ca nu il poate auzi, nu imi poate vedea ochii soptindu-i ce cred. Dar o sa ii vada, curand.