V-ati intrebat vre-o data de ce copiilor le plac foarte mult jucariile? De ce nu pleaca nicaieri fara ele? De ce stau mereu cu ele?
Pai... jucariile lor sunt prietenii lor. Prieteni reci dar siguri, prieteni care nu ii vor critica niciodata, prieteni care nu au mofturi, care nu implica multe in sens material. Trebuie doar sa le tii aproape si sa te joci cu ele, iar cand se strica nu e greu, nu necesita scuze, pareri de rau, nimic. Pur si simplu iti iei alta jucarie.
Ce ar fi sa fie totul asa de usor? Ar fi prea simplu, plictisitor chiar. Un copil are jucaria lui preferata care de cele mai multe ori are si un nume, jucaria de care ar vrea sa nu se desparta niciodata, nu vrea sa ramana fara ea. Dar oare jucaria vrea sa ramana fara el? V-ati gandit vreodata la asta? Daca oare de fapt jucaria avea nevoie de un prieten? Daca jucariei ii era urat sa stea singura? A? Ce ziceti?
Toti am avut o jucarie preferata atunci cand eram mici. Absolut toti! Unii probabil ca stateau cu ea si la masa sau eu stiu ce alte lucruri faceau cu jucaria lor de plus. Am vazut odata o fetita. Draguta, vorbareata, desteapta, comunicativa. Nu parea genul care nu poate sa isi faca prieteni. Dar avea mereu cu ea ursuletul ei de plus. Dormea cu el, statea mereu cu el. Si nu pentru ca ii era urat sa doarma singura. Chiar credeti ca nu avea prieteni? Se simtea chiar atat de singura? Ei bine, nu! Ea doar credea ca ursuletului ii este urat sa doarma singur, sa stea singur. Ea nu credea ca are nevoie de un prieten. Ea credea ca ursuletul ei de plus are nevoie de un prieten.
Toti avem nevoie de prieteni si fiecare ni-i gasim in cate ceva. Reali, imaginari sau simple obiecte. Dar avem prieteni, persoane/lucruri/jucarii care stau cu noi si ne inteleg chiar daca unele nu pot sa spuna nimic. Sunt acolo si asta pentru noi conteaza.
No comments:
Post a Comment