Oare vei mai stii sufletul meu?

- Alo?!
- Hei! Ce faci?
- Bine, voiam sa vad daca esti in regula. Nu mi-ai raspuns la mesaj. Eram ingrijorat. Esti bine?
- Da, da, da. Stai linistit, sunt bine. Am facut o baie, de-aia nu am raspuns. Tu ce faci?
- Aaa.. Pai eu sunt pe drum. Merg acasa. Mai am doua zile si ajung.
- Da. A 5a strada la dreapta. Se numeste Nerabdare. Ma gasesti acolo. Te-am vazut venind. Ieri. Erai ingandurat. Nu mai fi. Sunt aici. Te astept.
- Vin acum!
- Stiu. Ti-am spus. Te astept. Cu o ciocolata calda. Are lapte. Pisicilor le place. Si miresme... pielea mea, miroase a ciocolata. Milka!
- Taci. Ma oftici! Nu stiu cum sa iti spun..
- Serios! Imi vine sa ma mananc. Ce sa-mi spui?
- Zi ma!
- Da ma!
- Off! Si eu.
- Si parul imi miroase a... A iarna. A soare. A luna. Cred ca s-au jucat impreuna in parul meu. Fiecare mi-a lasat un cadou. Iarna mi-a lasat mirosul. Mirosul imi intra pe nari. E de gheata. Si ajunge... Ajunge in vene. Ele i-au aratat drumul spre suflet. A ajuns. Dar.. sufletul nu a vrut sa il primeasca. I-a spus ca nu vrea sa inghete. Il inteleg. Nu e frumos cand e frig. Soarele... El mi-a dat culoarea. Dar a fost putin nehotarat. Nu a stiut ce sa aleaga. Asa ca mi le-a dat pe toate. Si mierea si castanele si rodia. A iesit un amalgam. Dulce. Nu-ti face griji. E fara zahar. Si luna... Luna mi-a lasat o stea. Dar... eu ce sa fac cu ea?
- Stele in par... Prindeti-o in par! Ti l-ar lumina frumos. Si asa te voi gasi. Asa voi stii mereu unde esti. Te voi gasi mai usor.
- O sa iti luminez toate noptile. Voi fi acolo. Cand iti e dor de mine. Uita-te spre cer. Cauta-ma. O sa iti fac cu mana. Faci doar 5 zile pana la mine. Ai rabdare. Trec repede. Si vorbind de dor...
- Da stiu.
- Ce stii?
- Si mie-mi e.
- Ce-ti e?
- Dor.
- De cine?
- De o fata. Seamana mult cu tine. Uita-te in oglinda. Ai sa o vezi.
- Bine, dar... M-am uitat. Sunt eu. Si fata aceea?
- Pai tu esti. De tine mi-e dor. Asta voiam sa iti spun.
- Ah! Vino mai repede!
- Sufletul meu e deja acolo.
- Stiu. A avut grija de mine.
- Foarte bine...
(pauza cateva minute)
- Pisicuta! Ai adormit?
- Doar putin. De ce?
- Te-am auzit. Torceai. Imi place. Haide! Adormi inapoi. Eu o sa stau sa te ascult. Vise placute!
- Somn usor!

I wanna make a memory.

By the power of truth, I, while living, I have conquered the Universe.

Da! Ma simt de parca am cucerit Universul. Totul este numai al meu si nimic nu mi-l poate lua. Tot! Apa pura, padurea incarcata de mister, aerul plin de neinteles, focul viclean, pamantul grandios, cerul cristalin, norii jucausi, pasarile zburdalnice si delfinii neastamparati, albinele zgomotoase si fluturii multicolori, florile splendide, copacii falnici, ursuletii si veveritele nebunatice, luna misterioasa si soarele stralucitor... toate sunt ale mele! Si credeti-ma, nu mi le poate lua nimeni. Nu ma poate supara nimic, nu ma poate enerva nimeni. Unii ar spune ca sunt chiar nesimtita, dar sa nu exageram... Sunt mult prea fericita ca sa ma deranjeze ceva. Am zis!

I feel alive when I'm walkin' on this street.

Daaa... exact ca in reclamele acelea la sampon cand dupa iese tipa pe strada si merge intr-un anume stil si toata lumea sa uita la ea si o admira. [Ce exemplu idiot.] Asa ma simt si eu.

Paranteza: iar nu mai am inspiratie. scuze. inca invat. de fapt...reinvat!

You make me feel something like summertime.

Cand imi zici "buna!" un mic zambet se iveste in colt. Apoi cand ma intrebi ce fac apare si in cealalta parte. Cam 5 ore de vorbit il fac sa devina reclama la pasta de dinti, iar ochii... ochii vorbesc. Vocea se pierde si apare glasul ochilor, care parca spune mai mult, mult mai mult decat vocea. Nu spune doar vorbe, spune sentimente. Spune fericire, afectiune, nebunie, euforie, entuziasm si lista poate continua. Ador cand apare glasul, dar momentan imi pare rau ca nu il poate auzi, nu imi poate vedea ochii soptindu-i ce cred. Dar o sa ii vada, curand.

Click On Refresh !

Nu prea am idee cum sa incep dar stiu despre ce vreau sa scriu. E bine. Imi trec acum prin minte versurile unei melodii de la Voltaj - Si ce? Exact! Si ce? In ultima vreme viata chiar mi-a luat mai mult decat mi-a dat: prieteni, sanse, momente si altele. Dar... si ce? Am ales sa pierd nu sa visez si chiar daca am ales asta, prietenii adevarati mi-au ramas, iar prieteniile sunt si mai stranse acum si as fi in stare acum sa mai pierd multe altele daca stiu ca prietenii pe care ii am imi sunt alaturi. In viata e normal sa mai si cazi, cu totii o facem, unii mai mult, altii mai putin. Sa fiu sincera, eu mi-am cam luat-o rau in ultima vreme, la figurat vorbind. Dar nu imi pasa, nu ma intereseaza, si ce? Asta e. Se mai intampla. Cred ca majoritatea din cei care citesc postul asta au pierdut candva un prieten bun sau au suferit din diferite motive si nu cred ca e cineva care sa nu se fi ridicat. Adica poate unii raman cu cicatrici pentru totdeauna, altii pentru o perioada, dar pana la urma trecem peste si spunem asta e si gata! Nu are rost sa ne plangem de mila, sa stam suparati cu zilele, sa spunem chestii gen n-o sa mai gasesc un prieten ca tine niciodata sau n-o sa mai iubesc pe nimeni niciodata sau viata mea e terminata sau cacaturi de genul. In general trecem peste, unii mai repede altii nu. Eu azi am dat refresh. Mi-am dat seama ca persoanele care nu mai sunt acum in viata mea probabil nu au meritat niciodata sa fie si atentia pe care le-am acordat-o nu trebuia sa le-o acord pentru ca nu meritau si faptul ca in unele cazuri imi pare rau ca mi-am pierdut timpul cu acele persoane degeaba. Dar asta e, trec peste si imi vad de viata mea in continuare. Eu una nu sunt genul de persoana care sa stau si sa bocesc dupa un anumit lucru. Nu il am, lupt sa il am. Lupt cat lupt, imi pierd neuronii care nu se mai regenereaza si dupa la revedere! Pot sa pierd in viata tot, nu imi pasa, ma ridic la loc! Aici incepe un nou capitol in viata mea.

I'm Sorry.

ă... imi pare rau pentru ca prin ce am scris aici, pe blog, i-am jignit pe unii
ă... imi pare rau daca te-am dezamagit
ă... imi pare rau ca ai inteles gresit
ă... imi pare rau ca s-a terminat asaă... imi pare rau ca te-am mintit
ă... imi pare rau ca nu am facut ceva sa te rceastig
ă... imi pare rau ca m-am comportat asa
ă... imi pare rau ca te-am criticat de atatea ori
ă... imi pare rau daca sfaturile mele nu te-au ajutat cu nimic
ă... imi pare rau ca ti-am gresit
ă... imi pare rau ca te-am mintit
ă... imi pare rau ca ti-am dat o parte din mine
ă... imi pare rau ca te-am pierdut
ă... imi pare rau ca nu sunt copilul ideal
ă... imi pare rau ca nu sunt ceea ce iti imaginai ca sunt
ă... imi pare rau ca nu sunt de-ajuns pentru tine
ă... imi pare rau ca si acum sunt copil
ă... imi pare rau ca m-am maturizat prea devreme
ă... imi pare rau pentru unele lucruri pe care le-am facut, dar daca as putea sa imi iau viata de la inceput as face tot aceleasi lucruri, nu cred ca as schimba nimic sau daca da, prea putin, nesemnificativ de putin
ă... imi pare rau ca nu regret tot ce am facut in viata mea pana acum
ă... imi pare rau ca am pierdut prietenii importante
ă... imi pare rau ca uneori nu imi pasa
ă... imi pare rau ca te-am facut sa suferi
ă... imi pare rau daca te-am stresat
ă... imi pare rau ca nu pot fi ca restul, de fapt, nu imi pare deloc rau de asta
ă... imi pare rau ca ti-am stricat majoratul
ă... imi pare rau ca nu sunt copilul/prietenul perfect sau de care aveai nevoie
ă... imi pare rau ca nu iti pasa
ă... imi pare rau ca nu ti-am aratat cat de mult am tinut la tine
ă... imi pare rau ca nu ti-am aratat cat de mult te iubesc
ă... imi pare rau ca nu ti-am aratat cat de mult insemni pentru mineă... imi pare rau ca te-am facut sa suferi
ă... imi pare rau ca nu pot sa fac nimic
ă... imi pare rau ca nu o sa mai fie la fel niciodata
ă... imi pare rau ca nu te-am luat in seriosă... imi pare rau ca am fost motivul lacrimilor taleă... imi pare rau ca nu sunt langa tine cand ai nevoie de mineă... imi pare rau ca nu am stiut sa citesc printre randuriă... imi pare rau ca te urască... imi pare rau ca te-am folosită... imi pare rau ca ti-am frant inima
ă... imi pare rau ca am tipat la tineă... imi pare rau ca am facut atata dezordineă... imi pare rau ca am gresit
ă... imi pare rau

Life Frame #6

Tocmai am terminat de vazut un film: Up In The Air. Mi s-a parut un film foarte bun si nu pentru ca juca George Clooney in el, ci pur si simplu pentru ca a avut un mesaj pe care trebuia sa ni-l transmita, mesaj pe care eu l-am perceput si l-am inteles. Poate daca o sa va povestesc putin din el, o sa va atrag atentia si o sa vreti sa il vedeti si voi. Ryan un barbat in varsta de peste 40 de ani, care lucreaza ca expert in resurse umane la o companie de consultanta din Denver, calatoreste cu avionul din oras in oras pentru a-i anunta pe salariati ca sunt concediati si isi doreste sa ajunga la 10 milioane de mile de zbor. Planurile lui sunt compromise atunci cand seful sau o angajeaza pe Natalie, care propune reducerea cheltuielilor prin implementarea unui program de concediere a angajatilor, prin intermediul unor video-conferinte pe internet. Temandu-se ca ideea noii colege ar putea stopa excursiile lui pe tot teritoriul USA, Ryan porneste impreuna cu Natalie intr-o calatorie de afaceri pentru a-i demonstra acesteia viabilitatea sistemului sau de concedieri. In barul unui hotel Ryan o intalneste pe Alex, o femeie de afaceri care isi petrece cea mai mare parte a vietii pe drumuri la fel ca si el si care se implica in relatii amoroase de o singura noapte cu necunoscuti. Ceea ce porneste ca o aventura pasagera, se transforma pe parcurs intr-o relatie destul de serioasa (dupa parerea lui Ryan). Acestia petrec multe momente impreuna, momente care ii unesc, crede Ryan, dar momente totodata nesemnificative pentru Alex. Dupa calatoria sa de afaceri cu Natalie, Ryan isi da seama ca s-a schimbat si ca nu vrea sa mai continue asa, el decide ca vrea sa isi continue viata alturi de Alex si de aceea se duce in Chicago, la ea acasa unde descopera cu uimire ca este casatorita si are si 2 copii. Dur, dar asa realizeaza ca in afara de cardul de "10 milioane de mile" pe care si l-a dorit si acum il are, dar degeaba, mai exista si altceva. Altceva numita dragoste, numita jumatate, numita familie, viitor, realizari, lucruri/persoane la care sa tii, de care sa iti pese, lucruri de care el nu a avut parte pana acum nu pentru ca nu putea ci pentru ca nu a vrut. A considerat ca nu e necesar sa isi complice viata in felul asta, si a regretat. Up in the Air se adreseaza tuturor , pentru ca toti alergam dupa bani ,dupa dragoste , dupa o viata mai buna. Acest film mi-a aratat partea buna si partea nasoala a unei alegeri din viata. Daca alegi banii - primesti recompensa ('cardul de 10 milioane de mile') , daca alegi dragostea - primesti dezamagiri , daca nu alegi dragostea - te simti singur si fara rost , daca te razgandesti si vrei iarasi dragoste,nu bani - destinul iti arata ca trebuia sa alegi calea asta mai demult , pentru ca acum jumatatea pe care ti-o doresti e deja a altuia (si te doare si mai tare cand afli). Trist, dar adevarat. Sunt de parere ca nu a fost nominalizat degeaba de 6 ori la Golden Globes.

Vizionare placuta.

Challenge & Choice.

(ele pot)

Heads Or Tails? Cap Ou Pas Cap? Able or not?

Cred ca la intrebarile asta se rezuma totul indiferent de forma lor, pana la urma tot la aia se refera... Incepand de la viata de zi cu zi, cand te trezesti dimineata si iti propui sa faci ceva si te gasesti in acel moment si te intrebi "pot sau nu?" si pur si simplu trebuie sa decizi. Sau sa zicem ca esti mare om de afaceri si ti se propune o afacere si vine o alta varianta a intrebarii: deal or not? Si nu ai cum sa zici pai stai ca da dar nu. Nu e cale de mijloc. La fel si cu iubirea asta. E ceva gen poti sau nu poti. Ca in film (Love me if you dare): "Love me - cap ou pas cap?". Nu poti sa ii spui ca nu stii sau te mai gandesti. Esti capabil sau nu. Cam asa sta treaba. Si cand ai parte de o provocare sau o chestie de genul. Te bagi sau nu. Nu poti sa ii spui aluia: pai stai mai ca sa vezi, sa analizam si dupa vedem daca ne bagam sau nu in treaba asta. NU! Nu e asa si niciodata nu o sa fie. E 0 sau 1, niciodata 0.5 [asta se trage de la m.i.:))]. Sau ca in povesti: esti in padure si se bifurca drumul, dar nu e cale de mijloc. E stanga sau dreapta. Atat si nimic mai mult. Si trebuie sa iei o decizie ca doar na... stanga sau dreapta? In final alegi ca alta varianta nu ai. Se zice ca daca il iubesti dar nu e fericit langa tine il lasi sa plece asta ca sa il vezi fericit. La fel. Il lasi sau nu sa plece? Sau vesinca provocare pe care majoritatea adolescentelor au trait-o: ei sa ii spunem X si lui sa ii spunem Y si evident ca mai exista o ea, Z. Y si Z sunt impreuna, dar Y ar vrea totusi sa fie si cu X pentru ca o place si etc. numai ca a avut de ales: X sau Z? Si a ales Z, pe amandoua nu avea cum sa le aiba. De ce? Nu stiu. Pur si simplu asa a ales. Trebuia sa aleaga.

Deci acum sunteti de acord cu mine, ca totul se rezuma la poti sau nu/deal or not/heads or tails/able or not/cap ou pas cap?