Letter to you.

5th december...

Iti amintesti ca ochii vorbesc. Ei soptesc fericire. Asa parca iti spuneam.Te-am invatat usor usor sa iti intizi aripile sa zbori. Inca mai inveti. Nu-i timpul pierdut.Ti-am incalzit mainile. Am folosit caldura sufletului meu. Parfumul tau mi-a patruns in vene. Si chiar de-as vrea. Nu mai pleaca. Ochii aia... nu ii uit. Iar tu, ai avut grija de mine. Mi-ai lasat luna sa imi lumineze drumul. Si vocea ta sa ma linisteasca atunci cand sunt speriata. M-am obijnuit sa imi beau cafeaua dimineata si in zatul ramas sa vad ochii tai. Imi imaginez mainile tale in parul meu in fiecare dimineata cand il pieptan. Inchid ochii si am impresia ca ma tii de mana. Asta fac in drum spre scoala. Iar tu pleci si vi. Ca valurile. Ca marea. Si ea imi lipseste. Credeam ca este singurul lucru de care imi este atat de dor. De care mi-a fost. Si de care imi va fi vreodata atat de dor. Dar acum sunt sigura. M-am inselat. Imi lipsesti mai mult ca marea. Acum e timpul ca valurile sa se retraga. Dar nu pentru multa vreme. Vor veni inapoi. Mai mari. Mai multe. Mai sarate.Imi vor lipsi. Mult. Acum am ramas fara cuvinte. Sarutul tau mi le-a luat pe toate. Dar macar stiu ca ti-am scris. Pentru mine. Pentru tine. Pentru noi. O raza de soare. Sper sa numaram cat mai mule.

Ai grija de mine.

M-ai strans tare in brate. Si un sarut apasat... Trebuie sa imi ajunga pentru cateva zile. As fi vrut sa pun pauza timpului si sa ramanem asa ceva vreme. As fi stat la tine in brate ore in sir si nu m-as fi plictisit. Te-ai uitat la mine cu o privire pe care nu pot sa o descriu. Ti-am raspuns cu un zambet. Imi vei lipsi. Dar... rabdare, de asta e nevoie. Ai plecat. Te-ai uitat lung dupa mine. Cred ca voiai sa imi spui sa am grija. Stai linistit! O sa am. M-am uitat si eu dupa tine. Chiar daca eram cu spatele. Te-am vazut. Plecai. Stateai cu ochii in pamant. Poate trist. Strada mult prea pustie ma intrista si mai mult. Stiai ca o sa imi lipsesti. Cred ca si invers. M-am intalnit cu cativa prieteni. Am incercat sa ma inveselesc si sa uit cei cateva zeci de kilometri distanta. Mi-a iesit si nu prea. Mereu ma uitam la telefon sperand sa apara ceva. Ah! Am uitat. Nu avea cum. Dar asta nu m-a oprit sa sper oricum. Mergeam spre casa. Eram singura. Din cand in cand se mai auzea cate un fosnet, latratul unui caine sau o pisica mieunand. Imi tresarea inima. Dar se linistea repede. Nu avea timp sa se gandeasca la asta. Ii statea gandul la altele. Mergeam pe strada si era intuneric. Acum cine o sa ma mai prinda sa nu pic daca tu ai plecat? Ah! Am observat. Mi-ai lasat luna sa aiba grija de mine. Sa-mi lumineze atat de tare drumul incat sa vad si sa nu pic. Dar sunetele? Imi dau putina teama, dar imediat imi amintesc vocea ta. Ma linisteste. Inchid ochii si imi imaginez mana ta in mana mea. Acum inteleg de ce am mainile asa reci. Le-ai lasat singure. Stii... mirosul tau. Ti-am zis. Imi alerga prin vene zilele trecute. Acum s-a cam pierdut pe drum. Nu reusesc sa il mai gasesc. Imi lipseste si el. As vrea sa te sun sa stiu ca nu sunt singura. Dar nu pot. Ajung acasa. Ma arunc pe pat si inchid ochii. Ma rog sa dispara zilele astea ca prin minune si sa fie vineri. Sa te vad iar. Cred ca am atipit. Ceasul s-a mutat putin mai sus. Ma ridic si ma uit la telefon. "2 missed calls". Tu erai. Nu trebuie sa imi explic. Un zambet mi-a aparut pe fata. Si am inceput sa vorbim. Ca in fiecare seara. Ore in sir. 1, 2, 3, 4, .... M-ai inveselit. Stii sa faci asta mereu. Multumesc. E tarziu. Foarte. Pun capul pe perna si inchid ochii. Imaginea ta e prima care imi vine in minte. Mereu. Dar nu vreau sa scap de ea. Ma face fericita. O sa ma trezesc tot cu ea. Tot cu ea imi voi bea ceaiul si cu ea voi lua micul dejun. Cu ea imi voi pieptana parul. Cu ea voi merge spre scoala. Si cu ea ma voi intoarce. Sunt sigura de asta. Si coincidentele... tot cinci. Mi-e dor sa te iau in brrate. Sa te sarut. Sa te uiti la mine in acel fel si apoi sa razi. Sa ma bucur si sa te tin de mana. Atat. Pentru acum.

I'm Sorry.

ă... imi pare rau pentru ca prin ce am scris aici, pe blog, i-am jignit pe unii
ă... imi pare rau daca te-am dezamagit
ă... imi pare rau ca ai inteles gresit
ă... imi pare rau ca s-a terminat asaă... imi pare rau ca te-am mintit
ă... imi pare rau ca nu am facut ceva sa te rceastig
ă... imi pare rau ca m-am comportat asa
ă... imi pare rau ca te-am criticat de atatea ori
ă... imi pare rau daca sfaturile mele nu te-au ajutat cu nimic
ă... imi pare rau ca ti-am gresit
ă... imi pare rau ca te-am mintit
ă... imi pare rau ca ti-am dat o parte din mine
ă... imi pare rau ca te-am pierdut
ă... imi pare rau ca nu sunt copilul ideal
ă... imi pare rau ca nu sunt ceea ce iti imaginai ca sunt
ă... imi pare rau ca nu sunt de-ajuns pentru tine
ă... imi pare rau ca si acum sunt copil
ă... imi pare rau ca m-am maturizat prea devreme
ă... imi pare rau pentru unele lucruri pe care le-am facut, dar daca as putea sa imi iau viata de la inceput as face tot aceleasi lucruri, nu cred ca as schimba nimic sau daca da, prea putin, nesemnificativ de putin
ă... imi pare rau ca nu regret tot ce am facut in viata mea pana acum
ă... imi pare rau ca am pierdut prietenii importante
ă... imi pare rau ca uneori nu imi pasa
ă... imi pare rau ca te-am facut sa suferi
ă... imi pare rau daca te-am stresat
ă... imi pare rau ca nu pot fi ca restul, de fapt, nu imi pare deloc rau de asta
ă... imi pare rau ca ti-am stricat majoratul
ă... imi pare rau ca nu sunt copilul/prietenul perfect sau de care aveai nevoie
ă... imi pare rau ca nu iti pasa
ă... imi pare rau ca nu ti-am aratat cat de mult am tinut la tine
ă... imi pare rau ca nu ti-am aratat cat de mult te iubesc
ă... imi pare rau ca nu ti-am aratat cat de mult insemni pentru mineă... imi pare rau ca te-am facut sa suferi
ă... imi pare rau ca nu pot sa fac nimic
ă... imi pare rau ca nu o sa mai fie la fel niciodata
ă... imi pare rau ca nu te-am luat in seriosă... imi pare rau ca am fost motivul lacrimilor taleă... imi pare rau ca nu sunt langa tine cand ai nevoie de mineă... imi pare rau ca nu am stiut sa citesc printre randuriă... imi pare rau ca te urască... imi pare rau ca te-am folosită... imi pare rau ca ti-am frant inima
ă... imi pare rau ca am tipat la tineă... imi pare rau ca am facut atata dezordineă... imi pare rau ca am gresit
ă... imi pare rau

Life Frame #8

(sunt misto castile de pe urechile ei:D)

Nu stiu cum sa incep(20:39). Gata stiu (21:57). Cu 2 ore inainte de a pleca la petrecere eu tot nu stiam cu ce sa ma imbrac. Ma gandisem sa ma imbrac in bunicuta, chiar imi facusem costumatia, aveam chiar si bonetica, dar dupa m-am gandit ca e totusi o aniversare de 16 ani. Ma gandeam sa ma imbrac in baiat pentru ca si asa se anunta ca vor fi putini, dar nu mi-am gasit cravata, asa ca pana la urma am fost eu. A fost cam panarama asa la inceput pentru ca na... stiti si voi cum e la o petrecere la inceput. Dupa am inceput cu bautu, hai o vorba doua, dans si s-a mai inveselit atmosfera. Dar nu ne facea placere. Dansam ca sa nu ne amorteasca fundul pe scaun, beam sa nu ne plictisim, vorbeam sa nu adormim. Dupa un pahar doua si melodia potrivita, atmosfera a devenit mai roz. Am inceput sa dansam ca sa ne simtem bine, nu ne puteam opri din ras si caterina, eram pe sistem ce sa mai. O glumita ici, una colo, ca nu strica. Ha ha ha cum danseaza aia! sau Uite ce fata are ala! si atmosfera s-a mai inveselit. Au fost niste faze absolut geniale, la care am ras pana nu am mai putut si dans ca baetii. Eu una am avut si o pasa mai proasta, mi-am adus aminte de niste chestii care au fost frumoase cand au fost, dar atunci nu au facut decat sa imi strice vre-o ora de ras, dansat si voie buna. Bine inteles ca nu am fost singura care a avut niste momente mai nasoale, dar ne-a trecut repede 'cause we're simply the best! Imbratisari, pupici si zambete, dans, ras si voie buna. La final cand am ramas numai noi, cred ca a fost partea cea mai tare a petrecerii. Am stat pe jos ca niste betive si cantam si ne leganam asa stanga-dreapta. Sau cand dansam si cantam pe mai stiu eu ce melodii. Sau... sau... sau... sau. Am avut parte de imbratisari cum nu mai primisem de mult si care parca imi lipseau putin, dar acum ca ma gandesc ca este foarte, dar foarte probabil sa fi fost false parca nu imi mai trebuiesc. La fel si zambetele si cam tot ce a venit din partea ei. Oare erau pe bune? In fine, nu am intrat sa va scriu aici despre frustrarile mele. Per total ideea e ca e fost frumos, e una m-am distrat, si abea astept urmatorul party, care nu se anunta a fi mai departe de 2 saptamani. Tare mi-as dori sa fie altfel decat asta. Dar sigur va fi mai tare pentru ca cu A. la patrat nu are cum sa iasa naspa. Oricum ne mai auzim pana atunci.

Missing You.

Cat de mult mi-as dorii sa fiu iar acolo
Doar pentru o zi, pentru un ceas
S-ascult marea spunandu-mi povestea ei
Si de-un val purtata sa ma las.

Tot ce-mi doresc e sa ramanem aici
Sa privesc cerul prin ochii tai
Indragostiti intr-o lume de vis
Soarele marea nisipul si noi

Cu riscul de a fi aratata cu degetul ca i-am copiat ideea o sa spun ca mi-e dor de mare. Mai ales acum cand stiu ca fratele meu e acolo si probabil chiar in momentul asta se plimba pe plaja prin nisipul rece si fin si asculta marea, sunetul ala al marii absolut genial si simte briza marii cum ii trece prin par. Bine... nu e acelasi lucru ca vara, clar, nisipul e rece, briza aspra, sunetul marii e putin diferit. Dar e la mare si proasta am fost ca nu m-am dus si eu.(punct) Imi aduc aminte zilele petrecute in fiecare vara la mare cand vedeam apusul, soarele care se ineca in apa marii, si rasaritul, cand in sfarsit reuseste sa inoate si iese la suprafata, si mirosul marii, absolut genial, si briza care iti mangaie parul si valurile care iti canta neincetat o melodie pe care o iubesti (sau cel putin eu o iubesc) si apa care iti curge printre degete atunci cand vrei sa o iei si sa o pastrazi numai pentru tine, chiar daca intr-un fel o parte din mare e numai a ta si imaginea marii, infinita, te face sa te crezi un nimeni, dar totodata un nimeni care o iubeste. Si toate lucrurile care se intampla la mare. Te indragostesti. Razi. Te distrezi. Dansezi. Te plimbi. Contempli marea. Iubesc marea. As da orice sa ma duc macar pentru o zi acum sa o vad, as fi mult mult mai fericita.
Mi-e dor de mare.

-Mi-e dor de mare. Imi place la mare ca esti curat tot timpul. Marea te spala.
-Si esti sarat, nu? Te spala si te sareaza.
-Tu ai fost vreodata la mare?
-Nu, da' am visat ca am fost. Intr-o zi mi-a intrat nisip in ochi si am plans toata ziua.
-Si cand ai intrat in apa, ti-a trecut.
-Da, si am visat o casuta de paie pe plaja, in care o sa stau si iarna, si vara.
-Si mai e cineva in ea?
-Suntem numai noi doi. A, si marea.
-Pai si nu intra apa in casuta cand e furtuna?
-Nu. Cand e furtuna intram noi in apa si ne plimbam prin valuri.

Life Frame #6

Tocmai am terminat de vazut un film: Up In The Air. Mi s-a parut un film foarte bun si nu pentru ca juca George Clooney in el, ci pur si simplu pentru ca a avut un mesaj pe care trebuia sa ni-l transmita, mesaj pe care eu l-am perceput si l-am inteles. Poate daca o sa va povestesc putin din el, o sa va atrag atentia si o sa vreti sa il vedeti si voi. Ryan un barbat in varsta de peste 40 de ani, care lucreaza ca expert in resurse umane la o companie de consultanta din Denver, calatoreste cu avionul din oras in oras pentru a-i anunta pe salariati ca sunt concediati si isi doreste sa ajunga la 10 milioane de mile de zbor. Planurile lui sunt compromise atunci cand seful sau o angajeaza pe Natalie, care propune reducerea cheltuielilor prin implementarea unui program de concediere a angajatilor, prin intermediul unor video-conferinte pe internet. Temandu-se ca ideea noii colege ar putea stopa excursiile lui pe tot teritoriul USA, Ryan porneste impreuna cu Natalie intr-o calatorie de afaceri pentru a-i demonstra acesteia viabilitatea sistemului sau de concedieri. In barul unui hotel Ryan o intalneste pe Alex, o femeie de afaceri care isi petrece cea mai mare parte a vietii pe drumuri la fel ca si el si care se implica in relatii amoroase de o singura noapte cu necunoscuti. Ceea ce porneste ca o aventura pasagera, se transforma pe parcurs intr-o relatie destul de serioasa (dupa parerea lui Ryan). Acestia petrec multe momente impreuna, momente care ii unesc, crede Ryan, dar momente totodata nesemnificative pentru Alex. Dupa calatoria sa de afaceri cu Natalie, Ryan isi da seama ca s-a schimbat si ca nu vrea sa mai continue asa, el decide ca vrea sa isi continue viata alturi de Alex si de aceea se duce in Chicago, la ea acasa unde descopera cu uimire ca este casatorita si are si 2 copii. Dur, dar asa realizeaza ca in afara de cardul de "10 milioane de mile" pe care si l-a dorit si acum il are, dar degeaba, mai exista si altceva. Altceva numita dragoste, numita jumatate, numita familie, viitor, realizari, lucruri/persoane la care sa tii, de care sa iti pese, lucruri de care el nu a avut parte pana acum nu pentru ca nu putea ci pentru ca nu a vrut. A considerat ca nu e necesar sa isi complice viata in felul asta, si a regretat. Up in the Air se adreseaza tuturor , pentru ca toti alergam dupa bani ,dupa dragoste , dupa o viata mai buna. Acest film mi-a aratat partea buna si partea nasoala a unei alegeri din viata. Daca alegi banii - primesti recompensa ('cardul de 10 milioane de mile') , daca alegi dragostea - primesti dezamagiri , daca nu alegi dragostea - te simti singur si fara rost , daca te razgandesti si vrei iarasi dragoste,nu bani - destinul iti arata ca trebuia sa alegi calea asta mai demult , pentru ca acum jumatatea pe care ti-o doresti e deja a altuia (si te doare si mai tare cand afli). Trist, dar adevarat. Sunt de parere ca nu a fost nominalizat degeaba de 6 ori la Golden Globes.

Vizionare placuta.

Challenge & Choice.

(ele pot)

Heads Or Tails? Cap Ou Pas Cap? Able or not?

Cred ca la intrebarile asta se rezuma totul indiferent de forma lor, pana la urma tot la aia se refera... Incepand de la viata de zi cu zi, cand te trezesti dimineata si iti propui sa faci ceva si te gasesti in acel moment si te intrebi "pot sau nu?" si pur si simplu trebuie sa decizi. Sau sa zicem ca esti mare om de afaceri si ti se propune o afacere si vine o alta varianta a intrebarii: deal or not? Si nu ai cum sa zici pai stai ca da dar nu. Nu e cale de mijloc. La fel si cu iubirea asta. E ceva gen poti sau nu poti. Ca in film (Love me if you dare): "Love me - cap ou pas cap?". Nu poti sa ii spui ca nu stii sau te mai gandesti. Esti capabil sau nu. Cam asa sta treaba. Si cand ai parte de o provocare sau o chestie de genul. Te bagi sau nu. Nu poti sa ii spui aluia: pai stai mai ca sa vezi, sa analizam si dupa vedem daca ne bagam sau nu in treaba asta. NU! Nu e asa si niciodata nu o sa fie. E 0 sau 1, niciodata 0.5 [asta se trage de la m.i.:))]. Sau ca in povesti: esti in padure si se bifurca drumul, dar nu e cale de mijloc. E stanga sau dreapta. Atat si nimic mai mult. Si trebuie sa iei o decizie ca doar na... stanga sau dreapta? In final alegi ca alta varianta nu ai. Se zice ca daca il iubesti dar nu e fericit langa tine il lasi sa plece asta ca sa il vezi fericit. La fel. Il lasi sau nu sa plece? Sau vesinca provocare pe care majoritatea adolescentelor au trait-o: ei sa ii spunem X si lui sa ii spunem Y si evident ca mai exista o ea, Z. Y si Z sunt impreuna, dar Y ar vrea totusi sa fie si cu X pentru ca o place si etc. numai ca a avut de ales: X sau Z? Si a ales Z, pe amandoua nu avea cum sa le aiba. De ce? Nu stiu. Pur si simplu asa a ales. Trebuia sa aleaga.

Deci acum sunteti de acord cu mine, ca totul se rezuma la poti sau nu/deal or not/heads or tails/able or not/cap ou pas cap?

Love's Divine.

"Sa-ti spun ce este iubirea. E credinta oarba, umilinta fara preget, supunere desavarsita, incredere si daruire impotriva ta insuti, impotriva lumii intregi. Dragostea inseamna sa-ti dai inima si sufletul intreg celui care ti le va zdrobi." (Charles Dickens)

Iubirea nu este o simpla tema literara sau un cuvant abstract. Ea este un sentiment, o traire, o stare de spirit, insa asa cum afirma si Dickens, dragostea , iubirea este atunci cand iti dai inima si intreg sufletul celui care ti le va zdrobi. Si atunci de ce lasam toate astea sa se intample?

Daca cunosti iubirea, atunci cand vorbesti ai darul de a-i face pe toti cei din jur sa inteleaga ce vrei sa le spui. Atunci cand zambesti, emani fericire cand privesti, se citeste in privirea ta dragostea. Cand dormi somnul iti este mai odihnitor, visele mai frumoase, diminetile mai senine, tot ceea ce traiesti ti se pare special.

Insa toate acestea se petrec pentru putin timp de cele mai multe ori, pentru ca nu mereu iubim persoana care ne este alaturi. De multe ori confundam iubirea cu o atractie puternica, cu un entuziasm nemaiintalnit, de aceea exista multe casatorii scurte, de aceea se strica prietenii strans legate.

Si daca stii ca totusi in final iubirea se va stinge, atunci de ce continui sa lupti, pentru ce?

Pentru ca viata fara iubire este imposibila. Pentru acele momente speciale. Atunci cand te tine in brate, te priveste in ochi si iti spune "te iubesc!". Pentru acele mici lucruri care fac o iubire intre doua persoane sa fie speciala. Pentru acele clipe cand iti spune "noapte buna!" sau "buna dimineata!" si te pupa pe frunte. De-aia.

Pentru ca fara dragoste nu esti sanatos. Pentru ca dragostea, iubirea este ceva unic de fiecare data cand o traiesti si pentru ca o poti simti in diferite moduri.

Oameni buni acceptati iubirea care va este daruita si invatati si voi la randul vostru sa iubiti. Lasati-i pe cei care vor sa v-o ofere sa v-o poata oferi. Acceptati chiar daca e greu. Daca ati pierdut o persoana pe care ati iubit-o nu o cautati in altele pentru ca acea persoana e unica si nu o veti mai gasi. In schimb puteti gasi altele. Poate chiar mai bune. Uitati-va in jurul vostru si o sa observati o gramada de persoane care va iubesc fara sa va ceara nimic in schimb. Si... nu va pierdeti speranta. Pentru toti exista cineva acolo... undeva.

Music: Seal - Love's Divine.

Why?

"And I'm tired of being all alone"... Parerea mea este ca atunci cand esti cu persoana nepotrivita obosesti facand-o sa fie potrivita si in final totul se rupe pentru ca nu este persoana care trebuie. Si atunci de ce ne luptam pentru toti cei care ni se par la prima vedere potriviti, cand ei de fapt nu sunt?

Nu v-ati gandit niciodata ca mereu cand luptati pentru ceva obositi? Lupta asta continua... incepe sa va/ma distruga. Si simt... simt ca mereu cand incerc sa fac mai mult, mereu cand vreau sa fac ceva, mereu imi taie elanul. Mereu se intampla ceva ce ma face sa ma opresc. Si ma intreb... oare a/am facut alegerea gresita sau pe cea corecta? Si daca e cea corecta, eu de ce nu imi dau seama? De ce? De ce fiecare gest pe care il face, fie el si unul prietenesc si neintentionat, de ce ma distruge? De ce ma gandesc mereu ca puteam sa fiu eu aceea? De ce nu ma impac cu ideea ca nu se poate? Sau nu vreau sa accept ideea ca nu sunt eu aceea? De ce atunci cand sunt in fata mea simt ca inebunesc? De ce atunci cand e in fata mea ma pierd? De ce atunci cand suntem singuri nu imi gasesc cuvintele sa ii pot spune ceva? De ce mereu am impresia ca par o proasta in fata lui? Si mai ales de ce mi se pare ca nu mai am toate calitatile pe care inainte eram convinsa ca le am? De ce nu mai sunt eu? De ce se intampla toate astea? Sau mai bine zis... de ce mie?

Answer: Because.

Advice 1: I must pretend that everything is OK.

Advice 2: Niciodata sa nu incetezi sa lupti.

Life Frame #4

OK! Trebuie sa recunosc ca partea de vacanta dinaintea Craciunului a fost mult prea tare. Am ras pana nu mai puteam respira si m-am simtit extraordinar de bine alaturi de prietenii mei, mai ca nu i-am simtit lipsa, dar nu despre asta vreau sa scriu acum. Plimbarile lungi prin parc, muzica ei, Mariah Carey, Pink, momentele penibile care ne faceam sa radem pana la lacrimi, mistourile, caterinca, fulgii de nea care ne-au facut vacanta asta de 1000 de ori mai frumoasa decat se anunta. Maldarele de zapada, pozele, plimbarea pe lac, serile cu filme, plimbarile in carca, cand am simulat caderea lui M. si am cazut si eu, cand stateam cu D. si ne uitam cum ninge, cand ma impusca A., cand radeam cu B., si povesteam cu I., chiar si atunci cand am mers la patinoar, ca doar na, este furmos acolo la patinoar si mai mergem acolo ca e tare frumos. Toate astea au facut din vacanta asta una nesimtit de speciala. Faze ca: "pot si eu? pot si eu? pot si eu?", "boschepada", "9-8-7-6-5-4-3-2-1-fun!", "yes i have", "fuck you!" si muuuult multe altele, si-au pus amprenta pe vacanta asta. Dar mi-e ca nu o sa fie singura amprenta a acestei vacante. Craciunul a fost mai mult decat plictisitor si urmatoarele 2 zile dupa el. Doamne! A fost groaznic! A fost chiar mai rau decat ma asteptam. Urmeaza vre-o 2 party-uri. Deseara o sa fie una high. Revelionul se anunta ca "da!", ceea ce e bine. In final sper ca sfarsitul acestui an sa fie unul potrivit... de ok.

Fuck you!

More Than A Feeling.

Si stau. Nu fac nimic. Absolut nimic. Ma simt goala. As vrea sa tip. Sa ma descarc. Sau sa vorbesc cu cineva. Nu am cu cine. E groaznic. Devine prea mult. Prea mult de suportat. Simt ca nu mai pot. Dar o fac. Pentru ca sunt eu. Si pot. Asa ca ma hotarasc. Ies. Plec. Si merg undeva. Nu conteaza unde. Dar plec.

Asa ca am iesit din casa. Nu stiam. Stanga sau dreapta. In fata sau in spate. De fapt, nici nu conta. Pur si simplu am plecat. E groaznic de frig afara, dar parca nici nu exista. Nici nu il simteam. Eram eu si atat. Doar eu. Ma plimbam si aveam castile in urechi. Chiar daca acolo in casti imi vorbea cineva, pentru mine nici nu conta. Eram eu, cu mine si cu gandurile mele. Erau 1001 de ganduri. Nu stiam la ce sa ma gandesc mai intai. Ma chinuiam sa imi pun gandurile in ordine. Si aveam impresia ca nu reusesc, dar in final am facut-o.

Ma gandeam ca anul asta Craciunul nu mai e Craciun. E o simpla zi si atat. Nici macar o sarbatoare. Nu mai are niciun farmec. Deja stiu ce cadouri o sa primesc. Nici macar cadouri nu mai pot sa le spun. Craciunul de anul asta nu va mai fi ca anii trecuti. De obicei veneau unchi-miu, matusa-mea si bunicii din partea mamei si din partea tatalui. Eram toti. Anul asta o sa fim singuri. Doar eu, frate-miu, mama si tata. Nimic special. Nu mai e atmosfera aia din anii trecuti. Sau poate nu mai vreau eu sa mai fie. Dar mi-as dori sa redevina totul la normal. Mi-as dori foarte mult. As vrea sa fie ca atunci cand eram mici si ne culcam nerabdatori sa vedem ce o sa ne lase mosul sub brad. Si eram atat de entuziastmati de cadouri, pentru ca nu stiam ce o sa primim. Dar acum... parca e degeaba sarbatoarea asta. Cel putin pentru mine.

Mergeam pe strada si plangeam. Nu ma interesa daca ma vede lumea si ce gandeste lumea. Pentru ca pentru mine nu existau. Eram doar eu. Eu si atat. Mergeam pe strada si am nimerit pe strada ei. Nu vroiam sa o iau pe acolo, dar daca asa m-au dus picioarele... Eram in dreptul casei ei si ma uitam la geamul ei. O lacrima calda mi-a cazut pe obraz. Doar ce a plecat si deja parca lipsea de o vesnicie. Casa aia nu mai inseamna nimic pentru mine acum. E ca oricare alta casa din cartier. Nimic special.

Asa ca am plecat mai departe. Mergeam pe strada cu ochii in pamant si ma gandeam la prieteni. Ei mi-au fost, imi sunt si imi vor fi mereu alaturi. Numai ca acum, parca nu existau. Nu stiu de ce. Dar asa am simtit. Am vazut in fata mea niste persoane cunoscute. Nu aveam chef de ei. Asa ca am preferat sa traversez. Asa ca am mers sa ii caut. Pe ei. Pe prietenii mei. Si iata-ma la G.C. Banca aia alba era acoperita de zapada. Multa zapada. Era pustiu. O alta lacrima de data asta atat de rece mi-a alunecat pe obraz. Picioarele ma duceau spre casa. Probabil ca le era foarte frig. Dar eu nu voiam acasa. Asa ca m-am opus. Si am mers mai departe.

M-am oprit intr-un parc. Era pustiu. Leaganele, balansoarul, topoganul, bancile erau pline de zapada. Am curatat un leagan si m-am asezat. Siroaie de lacrimi mi s-au scurs pe obraji. Plangeam. Plangeam si ma gandeam: ce am facut eu in viata asta sa merit asa prieteni? ce am facut eu ca sa plang si sa sufar atat? de ce unii cred ca eu pot fi bataia lor de joc? de ce unii nu vor sa ma vada in profunzime?. Aveam o gramada de "de ce?"-uri in cap. Mi-am spus ca trebuie sa ma opresc din plans. Si m-am oprit. M-am intins pe banca si priveam cerul. Era atat de senin. Si atat de albastru. Era superb. Si ma gandeam... el este atat de lipsit de probleme, de ganduri. Lui nu ii pasa de nimeni si de nimic. Pe el nu il streseaza nimeni. Este simplu. Si dintr-o data un nor a venit de-asupra mea. Parca cerul ma gonea. Nici el nu vroia sa-i mai fiu alaturi. Asa ca am plecat si am lasat in parcul ala multe lacrimi si amintiri amare.

Mi-am continuat drumul spre nicaieri. Mergeam si ma gandeam de cate ori am facut eu lumea sa sufere. Si de multe ori fara sa vreau asta. Si mia parut rau. O alta lacrima amara mi s-a scurs pe obraz. Treceau oemni pe langa mine si ma priveau. Dar nu m-a interesat ce cred sau ce gandesc ei sau ce parere si-au facut despre mine, gen: "ia uite-o si pasta, plange pe strada!".

Mi-am continuat drumul ca si cand as fi fost singura intr-un oras parasit. Iar pasii m-au condus iarasi pe strada ei. Nu am avut de ales. Asa ca am continuat sa merg. Mi se facuse foarte frig dar nu voiam acasa. Acasa era ultimul loc incare voiam sa ajung.

Mergeam pe strada si ma uitam la lume si la atmosfera din iarna asta. Ok. Zapada, ornamente de craciun. Foarte frumos, n-am ce zice. Dar toata lumea parea trista si nepasatoare. Nici macar acum de sarbatori nu merg si ei cu un zambet pe fata sau ca o privire dulce. Toti erau tristi si posomorati De ce? Nu cred ca nu aveau banii necesari ca sa isi asigure cele necesare pentru sarbatori. Pentru ca majoritateau aveau mainile pline de sacose si alte panarame. Nu banii erau cauza tristetii lor. Pur si simplu oamenii din ziua de azi asa sunt. Fie ca iti convine, fie ca nu. Vrei sa ii accepti ok. Nu vrei iarasi ok. Eu una nu vreau. Dar nu am ce sa fac. Eu singura nu am ce sa fac.

In timpul plimbarii mele ma gandeam de ce oare lumea cand aude colindatorii se baricateaza in casa? Nu e o tragedie. E un motiv de bucurie. Dar la noi nu! Cel putin unii cand ii aud pe scara blocului. "Vaaaaai! Incuie usa! Stinge luminile! Baga-te sub pat! Fa liniste! Sa nu cumva sa auda ca e cineva in casa!". Oameni buni! Nu asa se face. Nu ai ce sa le dai? Ai prea putin pentru tine si te gandesti ca trebuie sa le mai dai si lor. Sigur asa gandesti. Dar din putinul tau le poti sa si lor. Si ai sa vezi ca o sa te simti mai bine. Nu te gandi, dupa ce le-ai dat ceva, "ia uite frate! puteam sa mananc eu ce le-am dat lor" sau "cu asta imi luam un pachet de servetele" sau oprice altceva. Ganditi-va ca ati facut un bine si nu un rau. Si o sa va simtiti mai bine.

In timp ce mergeam pe strazi, am trecut pe langa un SUPERbaiat, parea de varsta mea dar nu asta e important. M-am uitat la el cu o privire trista... asta era starea mea, n-ai ce sa-mi faci. Iar el m-a privit cu o privire foarte calda si mi-a zambit. Nu am fost in stare sa ii raspund cu un zambet. Parca nu il aveam. Si oricum numai la baieti nu imi statea mie gandul in momentul ala.

Mi-am continuat drumul cu gandul la momentele frumoase petrecute alaturi de prieteni anul asta. Mi se facuse foarte frig, la -10 grade se intelege. Asa ca am hotarat sa ma duc in locuinta in care stau, pentru ca "acasa" nu pot sa ii spun. Am intrat in casa si a trebuit sa ma prefac ca nimic nu s-a intamplat in cele 3 ore in care am hoinarit singura pe strazi. Trebuia sa fiu toata un zambet pentru ca "asa trebuie sa fi de sarbatori". Pana la urma nu am avut de ales. Asta e. Iar acum nu pot sa ma gandesc decat la faptul ca maine inca una dintre noi pleaca si nu o sa o mai vad mult timp.

Incep sa cred ca am inebunit. Parca imi provoc singura starea asta. Dar daca atat ma duce capul. Asta e.

See you next time!