Imi spui ca o sa dureze pentru totdeauna, ca nimeni n-o sa te faca sa-ti schimbi parerea.
Ma amagesti cu vorbe dulci, dar dureroase.
Ma faci sa ma incred in tine, ca apoi sa ma lasi singura.
Si doare.
Mi-ai zis ca tii la mine si ca n-o sa-mi intorci spatele cand am mai mare nevoie.
Si m-ai mintit.
Mi-ai zis ca o sa ma asculti si ca o sa gasim impreuna o rezolvare la orice problema.
Si m-ai mintit din nou.
Apoi mi-ai mai cerut o sansa.
Si ti-am dat-o.
Cum as putea eu sa ma mai incred in tine acum, cand m-ai lasat din nou?
Nu pot sa ma agat de tine, sa caut tot timpul ocazia de a-ti vorbi.
Nu pot sa te oblig.
Te caut in visele mele, dar nu te gasesc. Esti o himera.
Oare chiar as cere prea mult daca as vrea sa nu te fi cunoscut niciodata?
Oare sa fi fost atat de neatenta incat sa nu observ ca tu nu te bucurai de momentele petrecute impreuna la fel de mult ca si mine?
Oare atat de usor te lasi influentata de ceilalti? Asa de usor uiti tu niste clipe pe care le numeai "de neuitat"?
Oare doar eu ma gandesc la asta?
Capul imi e inundat de intrebari care oricum nu isi au rostul pentru ca acum e prea tarziu pentru a mai repara ceva. Poti sa faci ce vreia cum, fara sa te mai gandesti daca mie mi-ar placea, pentru ca am incheiat capitolul cartii vietii mele in care apareai si tu.
A fost...
de Diana Panait
Postul a fost facut pentru a publica creatia Dianei Panait si atat.
