Ai grija de mine.

M-ai strans tare in brate. Si un sarut apasat... Trebuie sa imi ajunga pentru cateva zile. As fi vrut sa pun pauza timpului si sa ramanem asa ceva vreme. As fi stat la tine in brate ore in sir si nu m-as fi plictisit. Te-ai uitat la mine cu o privire pe care nu pot sa o descriu. Ti-am raspuns cu un zambet. Imi vei lipsi. Dar... rabdare, de asta e nevoie. Ai plecat. Te-ai uitat lung dupa mine. Cred ca voiai sa imi spui sa am grija. Stai linistit! O sa am. M-am uitat si eu dupa tine. Chiar daca eram cu spatele. Te-am vazut. Plecai. Stateai cu ochii in pamant. Poate trist. Strada mult prea pustie ma intrista si mai mult. Stiai ca o sa imi lipsesti. Cred ca si invers. M-am intalnit cu cativa prieteni. Am incercat sa ma inveselesc si sa uit cei cateva zeci de kilometri distanta. Mi-a iesit si nu prea. Mereu ma uitam la telefon sperand sa apara ceva. Ah! Am uitat. Nu avea cum. Dar asta nu m-a oprit sa sper oricum. Mergeam spre casa. Eram singura. Din cand in cand se mai auzea cate un fosnet, latratul unui caine sau o pisica mieunand. Imi tresarea inima. Dar se linistea repede. Nu avea timp sa se gandeasca la asta. Ii statea gandul la altele. Mergeam pe strada si era intuneric. Acum cine o sa ma mai prinda sa nu pic daca tu ai plecat? Ah! Am observat. Mi-ai lasat luna sa aiba grija de mine. Sa-mi lumineze atat de tare drumul incat sa vad si sa nu pic. Dar sunetele? Imi dau putina teama, dar imediat imi amintesc vocea ta. Ma linisteste. Inchid ochii si imi imaginez mana ta in mana mea. Acum inteleg de ce am mainile asa reci. Le-ai lasat singure. Stii... mirosul tau. Ti-am zis. Imi alerga prin vene zilele trecute. Acum s-a cam pierdut pe drum. Nu reusesc sa il mai gasesc. Imi lipseste si el. As vrea sa te sun sa stiu ca nu sunt singura. Dar nu pot. Ajung acasa. Ma arunc pe pat si inchid ochii. Ma rog sa dispara zilele astea ca prin minune si sa fie vineri. Sa te vad iar. Cred ca am atipit. Ceasul s-a mutat putin mai sus. Ma ridic si ma uit la telefon. "2 missed calls". Tu erai. Nu trebuie sa imi explic. Un zambet mi-a aparut pe fata. Si am inceput sa vorbim. Ca in fiecare seara. Ore in sir. 1, 2, 3, 4, .... M-ai inveselit. Stii sa faci asta mereu. Multumesc. E tarziu. Foarte. Pun capul pe perna si inchid ochii. Imaginea ta e prima care imi vine in minte. Mereu. Dar nu vreau sa scap de ea. Ma face fericita. O sa ma trezesc tot cu ea. Tot cu ea imi voi bea ceaiul si cu ea voi lua micul dejun. Cu ea imi voi pieptana parul. Cu ea voi merge spre scoala. Si cu ea ma voi intoarce. Sunt sigura de asta. Si coincidentele... tot cinci. Mi-e dor sa te iau in brrate. Sa te sarut. Sa te uiti la mine in acel fel si apoi sa razi. Sa ma bucur si sa te tin de mana. Atat. Pentru acum.

Nu, nu vreau titlu... nu imi trebuie.

Mister... unde esti? Nu te vad, nu pot sa te gasesc cu privirea. Ma simt singura. Plec. Dari stai! Uite! Ceva, acolo in intuneric... ma priveste. Sufletul mi se umple de teama, dar ma strigi. Atunci vocea ta alunga teama din sufletul meu si face loc fericirii. Acum stiam ca esti tu. Nu imi mai era frica. Puteam pasi linistita prin intuneric. Stiam ca daca se intampla ceva esti acolo sa ma prinzi cand o sa cad. M-am apropiat si... primul sarut, 5 noiembrie. Nu-l voi uita. M-ai luat in brate si parfumul pielii tare mi-a patruns pana in vene. O sa ramana acolo si... nu te supara. Nu ti-l voi da inapoi prea curand. Dintr-o data o atingere rece m-a speriat. Ah, era mana ta. Am luat-o in a mea si am incalzit-o. Am avut grija de ea si acum ii este bine. Am incercat sa ma uit in ochii tai, dar nu i-am vazut. Era intuneric, dar sunt sigura ca tu i-ai vazut pe ai mei. Ce-ti spuneau? Vreau sa stiu! M-am apropiat. Ti-am simtit iar mirosul. L-am improspatat. Mi-a ramas pe maini. Nu mai vrea sa plece. Nici nu-l las. Ti-am atins chipul. Am simtit barba aspra in palma, dar nu m-a durut. Ai avut grija sa nu ma raneasca. Multumesc. Am mers impreuna pe strazi nicaieri. Nu conta unde mergeam atata timp cat eram impreuna. As fi mers oriunde daca mergeai cu mine. Nu stiai. Acum poate stii. Tu alergai. Eu simteam ca zbor. As fi renuntat la aripile mele si as fi alergat cu tine in loc sa zbor. Daca mi-ai fi cerut. Dar nu ai facut-o. Am vazut in privirea ta ca vrei asta. Asa ca am alergat si eu. Nu-ti fa griji. O sa te invat si pe tine sa zbori. O sa zburam impreuna. O sa visam ca zburam pe un taram necunoscut unde nimeni si nimic nu ne poate opri zambetele... rasul... fericirea ce vine chiar din suflet. M-ai condus pe strada mea. Ma tineai de mana sa fi sigur ca nu plec nicaieri. Stai linistit! Nu am sa plec. O sa iti fiu alaturi mereu. Voi trai vesnic. Dar as renunta le eternitatea mea pentru o clipa in plus alaturi de tine. Pentru un sarut dulce. Fi fara grija! Nu o sa fac diabet. Ne-am luat la revedere. Te-am strans in brate ca sa stii ca indiferent unde esti eu sunt acolo cu tine. Ti-am oferit un sarut apasat ca sa nu il uiti pana maine. Si am respirat aerul tau inca doua secunde. Sigur imi va ramane pana maine, undeva prin corp. Am plecat si... nu m-am uitat inapoi. Nu voiam sa regret ca nu te-am mai sarutat inca o data si ca nu te-am tinut putin mai mult in brate. Desi am regretat. Am intrat in casa si m-am sprijinit de usa. Am crezut ca nu e real. Am urcat repede scarile cu pasi galagiosi vrand sa fac ceva pentru ziua asta. 5 Noiembrie! Am facut un desen. Imi aduce aminte de tine. L-am facut pentru tine. Imi ajunge sa stiu ca il ai. Vreau sa iti fac o surpriza. Sper sa iti placa. Scriu ceva si... ma culc. Ma trezesc. Cu zambetul pe buze... esti cheful de viata cu care ma trezesc. Fiecare dimineata imi aminteste de tine. Fiecare stea, de ochii tai. Fiecare frunza, de chipul tau. Fiecare adiere, parfumul tau. De ce totul imi aminteste de tine? Cred ca in asta consta fericirea si frumusetea. Ca la sfarsit, sa vezi ca tot ce e in jurul tau e realizat de tine, de mine, de noi. Atat.

I wanna make a memory.

By the power of truth, I, while living, I have conquered the Universe.

Da! Ma simt de parca am cucerit Universul. Totul este numai al meu si nimic nu mi-l poate lua. Tot! Apa pura, padurea incarcata de mister, aerul plin de neinteles, focul viclean, pamantul grandios, cerul cristalin, norii jucausi, pasarile zburdalnice si delfinii neastamparati, albinele zgomotoase si fluturii multicolori, florile splendide, copacii falnici, ursuletii si veveritele nebunatice, luna misterioasa si soarele stralucitor... toate sunt ale mele! Si credeti-ma, nu mi le poate lua nimeni. Nu ma poate supara nimic, nu ma poate enerva nimeni. Unii ar spune ca sunt chiar nesimtita, dar sa nu exageram... Sunt mult prea fericita ca sa ma deranjeze ceva. Am zis!

I feel alive when I'm walkin' on this street.

Daaa... exact ca in reclamele acelea la sampon cand dupa iese tipa pe strada si merge intr-un anume stil si toata lumea sa uita la ea si o admira. [Ce exemplu idiot.] Asa ma simt si eu.

Paranteza: iar nu mai am inspiratie. scuze. inca invat. de fapt...reinvat!

You make me feel something like summertime.

Cand imi zici "buna!" un mic zambet se iveste in colt. Apoi cand ma intrebi ce fac apare si in cealalta parte. Cam 5 ore de vorbit il fac sa devina reclama la pasta de dinti, iar ochii... ochii vorbesc. Vocea se pierde si apare glasul ochilor, care parca spune mai mult, mult mai mult decat vocea. Nu spune doar vorbe, spune sentimente. Spune fericire, afectiune, nebunie, euforie, entuziasm si lista poate continua. Ador cand apare glasul, dar momentan imi pare rau ca nu il poate auzi, nu imi poate vedea ochii soptindu-i ce cred. Dar o sa ii vada, curand.

Ceva mai mult decat de obicei.

Am atatea idei incat nici nu stiu cum sa le scriu. Nici nu stiu la ce te astepti sa citesti aici. Probabil nu iti va placea deloc si ti se va parea chiar plictisitor si nu vei mai intra niciodata pe acest blog sa citesti ceva. Dar asta e. Treaba ta... Acum imi vine in minte de la rutina zilnica care ma scoate din minti, pana la zilele fericite de toamna si chiar si cele triste. M-am saturat ca in fiecare zi, in fiecare saptamana, in fiecare luna fac acelasi lucru, nimic diferit. Trezirea, cafeaua, ghiozdanul, messul, facebookul, youtubeul, mancarea, imbracarea, scoala, drumul, tv, pc, somn si iar o luam de la capat. Singura diferenta o fac zilele de weekend cand ies cu prietenii, facem poze, radem glumim, in rest... Dar trecem peste, nu am intrat sa va scriu lucrurile care ma enerveaza pe mine.


"I wanna lay you down in a bed of roses."
[As putea scrie aici o lista intreaga de melodii dar pe care cred ca putini dintre voi vor avea curiozitatea sa le asculte asa ca raman doar la asta.]

Cand simti ca nimic nu se poate mai rau, asteapta-te intotdeauna la ce e mai bine!
Foarte serios vorbesc si cred ca unii imi vor da dreptate. Atunci cand simti ca iti pica cerul in cap, ca nici macar cainele de la coltul strazii, care dadea mereu din coada cand ii spuneai "ce faci puiule?", nu-ti mai da atentie, cand si vremea pare a fi impotriva ta si parintii si scoala, atunci, exact atunci asteapta-te sa se intample ceva bun. Nu stiu daca pana acum credeam asta, dar acum sunt sigura ca asa e. Remember: good things come to those who wait (tnx!).

Paranteza: am impresia ca, de cand nu am mai scris, nu mai stiu sa scriu, nu mai am inspiratie, nu-mi mai merg degetele sa scrie ceva calumea. parca insir numai prostii aici.

"things in life come and goes but what is worth remains always" - nu stiu daca exista intradevar acest citat dar nu vreau sa cred ca am fost singura care m-am gandit la el. cred ca esti foarte adevarat. dumnezeu nu iti lasa niciodata ceva rau, ceva cu care nu te poti descurca, ceva nefolositor. dumnezeu iti ia mereu ceva, ca sa iti dea ceva mai bun. si nu sunt vreo credincioasa dar sunt sigura ca asa e.

iar nu mai stiu ce sa mai scriu. urmatorul postu nu va mai fi atat de incurcat. promit. acum singurul lucru care imi vine in minte este un citat, o secventa:
"remember, remember, the 5th of november"
si cateva melodii:
"if i fall, i fall up and let the clouds hug me"
si
"you have got to learn to love"
si multe altele, dar nu le mai scriu. mai revin cu alte postari mai inspirate. am zis! la revedere!